Azi am gasit un pui de cioara. Poate cazut din cuib, poate naufragiat in timpul lectiilor de zbor. Are puf si ochisorii albastri. A baut apa, dar nu am reusit sa-l fac sa manance. L-am lasat pe balustrada balconului in speranta ca va stii sa zboare. Si-a vazut parintii si a inceput sa se agite asa cum fac toti puisorii cand sunt hraniti. Dar nici parintii nu s-au apropiat, nici puiul nu a avut curaj sa zboare spre ei. Asa ca am hotarat sa merg la un veterinar pentru niste sfaturi. Acesta a zambit, l-a mangaiat si mi-a recomandat Vivarium, de la subsolul Facultatii de Biologie. Aici am respirat usurata vazand un tanar cu parul impletit rasta, fiind convinsa ca ma va ajuta (doar nu era vreun scortos inabordabil). Doar ca el nu stia cum sa imi explice: ca sunt o gramada de pui ca acestia in curtea facultatii, ca mananca orice daca ii dau cu pipeta, ca el nu are chef si timp (acestea au fost cuvintele lui), ca in seara asta astepta un pui de bufnita, bla, bla, bla. Adica daca era un pui de bufnita il putea lua, dar fiind unul de cioara nu. Halal principii. O tanara care se afla in momentul respectiv la Vivarium a spus ceva despre un anume Muresan care "l-ar lua la el". Mai multe detalii: Agronomie, vis-a-vis de Ursus, Medicina veterinara. Cu puiul de cioara in brate, intreband in stanga si in dreapta, am ajuns la Spitalul Veterinar al USAMV. Aici ma intampina un tip cam suparat pe viata, ii explic ce e cu puiul de cioara, ii spun de domnul Muresan, imi cere datele personale. Sictirit om. Apare si doctorul veterinar Muresan, vede puiutul, il mangaie, ii observa ochisorii albastri si intreaba daca mai este vreo cusca libera. Era: cea in care fusese pisica. Sunt chemata de primul tip sa las puiul in cusca si la stupida-mi intrebare "Ce o sa intample cu el?" mi se raspunde sec: "Ce e necesar". Nu am stiut ce sa inteleg. Am ramas fara cuvinte. Am plecat.
Sunt trista. Sunt dezamagita. Imi amintesc de emisiunile de pe Animal Planet, in care animalele salbatice care aveau nevoie de ajutor erau duse la centre, ingrijite si apoi eliberate de cele mai multe ori in locul in care au fost gasite. Imi amintesc de bucuria ingrijitorilor care le eliberau chiar daca erau atasati de pacientii lor. Dar asta e in alta tara, pe alt continent. La noi? La noi nu exista astfel de centre. La noi trebuie sa fii "special" ca viata ta sa valoreze ceva. Daca esti comun, ghinion. Daca ai si culoarea neagra, te-ai fript.
Si daca e sa privesc in jur, nu e valabil doar pentru puii de cioara.
+of+portr.jpg)
